”Vreau afară!” Grup de Suport Online pentru Copii

Locatie:
Online
Data:
Zilnic, incepand de luni, 23 martie, ora 17:00

Prezentare

Întrucât ne dorim o dinamică bună de grup, vom începe grupurile în momentul în care sunt înscriși minim 7-8 copii/grup. În acest sens, amânăm începerea lor pentru luni, 30 martie 2020.

Copiii sunt printre grupurile cele mai vulnerabile când vine vorba de cooperat în situații de criză. Ei sunt cei care resimt cel mai profund stresul și schimbările bruște, mai ales având în vedere faptul că este recomandat ca acestia să ramână în casă. Situația aceasta nu este confortabilă deloc pentru că intervine inițial plictiseala, apoi frustrarea și copiii devin irascibili, neliniștiti și avem senzația că nu mai putem relaționa cu ei.

În plus, în astfel de situații tensionate, copiii resimt foarte multă anxietate și nu înțeleg pe deplin ce se întamplă, iar faptul că lumea din jurul lor e îngrijorată îi dezechilibrează emoțional. Ei încep să se simtă singuri și neinteleși pentru că la rândul lor nu înțeleg de ce nu pot iesi afară, de ce nu pot să își vadă bunicii, verișorii sau prietenii, de ce nu pot merge la școala să-și vadă colegii. O situație de această manieră poate crea traume și răni emoționale adânci greu de gestionat pe termen lung.

Un copil este în continuă dezvoltare și învățare, iar lipsa de activitate nu satisfice curiozitatea și nevoia acestuia de cunoaștere prin joacă. Ba mai mult, faptul că în această perioadă școlile sunt închise produce confuzie pentru că elevii asociază statul acasă cu vacanța. Evident, vacanța înseamnă că nu trebuie să se preocupe de școală și de parcursul academic, că nu trebuie să mai facă teme sau să învețe o anumită lecție, având tendința să se relaxeze mai mult decât este cazul.

Pe de alta parte, părinții încearcă să combată această lipsă de ocupație si confuzie a copiilor cu mai mult timp în fața televizoarelor sau cu tabletele/telefoanele în mână, lucru care este de înțeles, însa nu neapărat și constructiv. Creativitatea și energia adulților nici nu se compară cu cea a copiilor, aceștia din urmă având nevoie de stimulare cerebrală continuă.

Mediul online poate fi nociv dacă nu este folosit într-un mod constructiv, iar noi le putem da copiilor posibilitatea să folosească timpul petrecut pe internet în scopul dezvoltării lor personale. Perioadele de criză sunt deasemenea perioade de creștere și noi trebuie să avem grijă de creșterea copiilor noștri în această etapă și să le hrănim nevoia de a fi împreună cu alții de vârsta lor.

În acest sens, noi, echipa Centrului de Psihoterapie Irina Gruia, am găsit o soluție. Am creat grupuri de suport online pentru copiii peste 7 ani, ce îi vor ține ocupați si cu mințile active timp de o ora, în fiecare zi, timp de o luna, pe Zoom. Astfel, noi vom fi suportul emoțional pentru o perioada în care copilul este despărțit de o parte din membrii familiei, colegi, prieteni.

În cadrul acestor grupuri, copiii vor învăța să comunice mai bine cu părinții, interiorizând niște reguli simple de relaționare sănătoasă. Vom dezvolta împreună prin joc abilități esențiale ca răbdarea, voința, autocontrolul și focusarea atenției. Vom vorbi despre emoțiile pe care ei le simt în această perioadă și îi vom ajuta să își dezvolte încrederea în sine, empatia și creativitatea.

Așadar, veți avea posibilitatea să optați pentru grupuri de suport dedicate anumitor etape de dezvoltare în funcție de vârstă, selectând varianta potrivită mai jos și completând secțiunea ”detalii” cu numele și vârsta copilului.

Înscrierea și participarea constau în achitarea taxei de 50 de lei pe săptămână.

Pret eveniment: 50.00lei

Stoc epuizat