Buna seara,fac psihoterapie analitică de 4 ani ,am stat cu cineva 8 ani ,langa care nu m am simtit deloc in siguranta ,dar îmi era teamă să stau singura ,în prezent iau tratament pt anxietate generalizată sunt cu cineva ,dar parca imi e teama sa fac un pas spre viitor ,am avut o aventură care s a transformat în obsesie si efectiv nu mai stiu cine sunt …ma uit la altii sa imi zică cine sunt …intrebarea mea ,cât m ar costa o ședință la dvs si daca faceti si terapie cognitiv comportamentală. Multumesc
carljung:
Buna ziua! Costul unei sedinte de psihoterapie se stabileste la prima intalnire si depinde de tariful specialistuluipe care il alegeti. Terapia cognitiv comportamentala se bazeaza pe modificarea congnitiilor si a comportamentelor, insa este forte diceriva si ineficienta in dificultatea pe care o prezentati dvs. Sugeram alta forma de terapie, cum ar fi psihodrama sau lucrul cu carduri metaforice asociative, care au acelasi rezultat, insa parcursul este unul diferit si adaptabil. Daca va doriti o programare puteti suna la unul dintre numerele de telefon afisate sau la 0728668338.
Rosca Melinda:
Buna ziua.Am 44 de ani sunt mama a 2 copii,Imi doresc sa Imi revin din traumele provocate de sotul meu dar nu stiu unde sa incepe.M-a inselat,lovit ,ameninta sí nu pót spune nimic ca se cearta .La inmormantarea mamei se cearta ,urla cu mine ín loc sa imi ofere suport.Cum pót trece sa nu mai fiú continu trista coplesita de durere sí dezamagire,trebuie sa Imi cresc copiii!!. Va multumesc frumos pt raspuns.
carljung:
Buna ziua! Intr-adevar, nu este deloc placut sa nu gasim spijin tocmai in partenerul de viata, care are spijinul emotional in fisa postului. In general, conflictele pleaca de la nevoile neimplinite, fie in trecut, fie in prezent, care se acutizeaza. Alte motive ar putea fi lipsa unei comunicari eficiente sau indisponibilitatea emotionala sau de a empatiza a unuia dintre parteneri sau a amandurora. Este clar ca nici copiii nu se simt in siguranta, vazand dinamica relationala dintre parintii lor, iar acest conflict perpetuu nu face bine nimanui. Solutia sta tot in familie, trebuie doar gasita, iar un proces terapeutic v-ar putea ajuta in acest sens, dar si sa va recapatati increderea in sine, demnitatea si zambetul, chiar daca acest lucru poate insemna chiar si un divort. Daca si cand va simtiti pregatita, puteti apela la serviciile noastre de psihoterapie.
Anghel Ionela:
Bună ziua! Îmi doresc sa știu sa îmi ajut copilul de 12 ani sa își gestioneze emoțiile. Avem conflicte pe tema gadgeturilor și a învățăturii. Nu prea ii place și ma simt depășită de situație, deja sunt reclamații la școală pentru anumite materii. Este interiorizat și fără încredere în el și îmi dau seama ca eu și soțul (mai mult eu) am contribuit la asta. Ma puteți ajuta? Îmi doresc discuții și cu copilul, se pare ca de la mine nu înțelege cu toate ca ma straduiesc destul de mult sa rămân calma și înțelegătoare cu el cerându-i părerea(cum vede el rezolvarea).
carljung:
Buna ziua!
Copilul este intr-o perioada a vietii in care se petrec foarte multe schimbari, mai ales lla nivel hormonal, schimbari care il dau peste cap. Intr-adevar gestionarea emotiilor la aceasta varsta poate reprezenta o adevarata provocare, cu atat mai mult cu cat schimbarile se produc brusc si nici adultii nu pot tine pasul. Va putem ajuta pe dumneavoastra sa gestionati situatia la nivel personal, dar si pe copil. Puteti suna la unul dintre numerele de telefon afisate si putem stabili impreuna o programare pentru a discuta mai multe detalii.
Alexandru:
Buna ziua! Ma numesc Alexandru, am 22 de ani. In seara de revelion stateam cu familia la masa si am avut o ameteala puternica care a declansat in mine un atac de panica( m am speriat foarte tare deoarece stateam cu gandul numai la un posibil infarct, imi crescuse tensiunea la 16 avand 22 de ani chiar m a speriat) care a tinut aproximativ 1 ora. Zilele urmatoare stari de ameteala, ramasesem fara gust, miros. Pe data de 05.01 eram in mall cautam un cadou prietenei mele si iar ma luase un atac de panica si mai puternic. M am simtit ingrozitor de rau si am rugat pe cineva de la farmacie sa sune la ambulanta. Tensiunea 16. Mi s a facut si un test covid-19, am iesit pozitiv. Apoi m am documentat si mi am dat seama despre ce este vorba dar am ramas cu traume. Am o frica puternica mereu in mine, stari de agitatie necontrolabile. Toata ziua ma gandesc numai la acest lucru( imi este teama sa nu innebunesc), sentimente de spaima si amenintare, iritabilitate, panica, anticiparea anxietatii, tensiune interioara, ingrijorare pentru lucruri minore, dificultati de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare. De ceva timp nu mai gandesc coerent( ma intreb ce e lumea asta, ce e cerul, ce este tot ce se intampla in jurul nostru), tot ce era inainte normal acum mi se pare mai putin normal. Tin sa precizez ca am avut o copilarie minunara, nu am avut nici o trauma sau problema. Putem intra in mai multe detalii, imi este oarecum teama( timiditate) sa ma duc la un psihoterapeut, am persoana in familie care munceste la spitalul de psihiatrie si ma poate intruma usor. Dar nu vreau sa mi se puna eticheta, nu stie nimeni din familie prin ce trec, deocamdata.. Astept sfaturile dvs utile. Toate cele bune!
carljung:
Buna ziua! Atacurile de panica au intotdeauna in spare un motiv puternic, o sperietura, la fel ca cea pe care ati expliact-o, insa poate merge mult mai profund in partea de inconstient, iar solutia, din fericire, exista si se poate gasi in psihoterapie. Exista intr-adevar o stigma asupra psihoterapiei, mai ales venita din partea generatiilor nascute mai devreme, insa aceasta stigma este baza pe lipsa de educatie psihologica si pe mituri raspandite ca efect al sistemelor de aparare foarte bina ancorate ale celor care se tem de ce pot “gasi” in interiorul lor. Sprijinul cel mai important il puteti gasi in persoane resursa care pot fi chiar membri din familie, partener, prieten sau oricare alta persoana apropiata la care puteti gasi intelegere si sustinere. Noi va putem ajuta pe partea de psihoterapie, online sau fizic, fiind o diferenta importanta intre psihiatrie si psihoterapie ce consta in modalitatea de interventie, in felul in care este abordata dificultatea, dar si pentru ca in psihoterapie se lucreaza cu teatru intern in care se pot gasi resurse interioare importante.
Recent mi-am dat seama că trec printr-o traumă. În copilărie am fost victima mai multor abuzuri. Nu înțeleg de ce mă afectează asta acum și nu mă afecta atunci. Sunt aproape de vârsta majoră, am coșmaruri în aproape fiecare seară. Visez câte 2 – 3 vise urâte iar după nu mai pot adormi. Foarte des îmi este și frică să mai dorm cu gândul că voi visa urât.. Ca urmare adorm spre dimineață. După fiecare “episod” mă trezesc transpirată cu spatele fierbinte și speriată,uneori sunt și ușoare furnicături pe picioare.
carljung:
Buna! Cea mai eficienta varianta pe care o poti alege in aceasta situatie este psihoterapia. Explicatia pentru faptul ca resimti si acum efectele traumelor din copilarie este aceea ca traumele functioneaza ca niste rani care nu se inchid de la sine si care au nevoie de ajutor ca sa se cocatrizeze. Traumele din coplarie sunt deseori cele care ne afecteaza viata de adult in mod negativ, de multe ori fara sa ne dam seama. Faptul ca nu putem gasi solutii singuri este pentru ca suntem prea ancorati in efectul peoblemei si nu in radacina ei si in solutiile pe care le putem gasi ca aceasta sa se amelioreze saus a dispara. Noi te putem ajuta prin consiliere si psihoterapie chiar si de la distanta (online). Totul tine de tine si de ce hotarasti tu sa faci mai departe. Iti dorim numai bine si soeram ca raspunsul iti este de folos.
Diana:
Buna ziua. Am 26 ani de ani. Problema este ca nu stiu ce sa fac. Anul trecut, in octombrie am avut o relatie cu un baiat care a durat 2 luni. Din care doar 3 săptămâni ne-am văzut, apoi a fost o relatie la distanta. Povestea e un pic cam lunga. Sper sa aveti rabdare sa o cititi. La numai o săptămâna dupa ce ne-am cunoscut, duminica, ne-am hotărât sa mergem la biserica. Duminica dimineata m-a anunțat ca vin si parintii lui si sa vina si mama mea(parintii mei fiind divortati de 23 ani). Dupa aia am mers la cina toata familia. A mea si a lui. Parintii lui erau ok, doar ca erau cam bagaciosi. Deja faceau planuri de nunta. Mamei mele i s-a părut suspect si a facut cercetari despre el. A aflat de la mai multa lume ca el ar face tratament pt depresie, ca a fost internat la psihiatrie, ca a jucat la pacanele, avand multe datorii. Si ca furat bani din casa si parintii lui l-au pus sa muncească. Si ar mai fi aflat ca el a consumat droguri. Și poate sunt mai multe, doar ca mie nu mi-a vrut mama sa imi spuna. Nu a vrut sa imi zica nici de la cine a aflat. Doar ca erau niste persoane apropiate lui. Sau cunoștințe. Cand ne-am cunoscut mi-a zis ca a facut niște greseli si ca înainte era altfel. Si ca acum s-a maturizat si s-a învățat minte. El de cand a terminat liceul a plecat in londra la munca. In prezent, părinții lui vand brânzeturi in piata. Dar afacerea nu mergea si, desi el spunându-mi ca nu va mai pleca in londra doar daca merg eu, la numai câteva zile am aflat ca trebuie sa plece in londra. Desi nu eram încânta de idee, am acceptat sa plece. El si-a dorit sa merg cu el, dar eu nu puteam sa o las pe mama singura aici fiindcă nu mergea bine la serviciul ei și venea foarte obosita. Si tot timpul merg dupa ea cu mașina. Si pe deasupra era so foarte repede sa merg cu cineva in alta tara cand de abia l-am cunoscut. Chiar daca eram îndrăgostita. Si era si ura mamei pentru el din cauza acelor lucruri care le-a aflat despre el. Ca el nu mi-a spus nimic de acele lucruri. Si nu am putut nici sa il întreb deoarece imi ricscam si relatia cu el, si imi era si frica sa nu ii zica ceva lui mama. Desi tot timpul imi venea sa il întreb, am ezitat. Deoarece de fiecare data cand vorbeam cu el imi dadea o stare de liniste. Si plus nu credeam ca era adevărat acele lucruri. Si nici acum nu cred. Sau cel puțin ma gândesc ca ar fi făcut acele greșeli si acum ii pare rau. Dar de furat, daca era adevărat ca fura, putea lejer sa fure de la mine. Pentru ca o data cand ne-am vazut eu mi-am lasat geanta in masina si am mers pana in casa sa duc ceva. Eu stau la bloc. Si atunci putea sa ma fure. Dar nu a făcut-o. Si de aia nu cred ca e adevărat faza cu furatul. Faptul ca a fost internat la psihiatrie poate ca a fost atunci cand a suferit si de depresie. Deoarece faza cu depresia era adevărata. Cand s-a despărțit de mine, printr-un mesaj, eu l-am întrebat daca e adevărat. El a zis ca o chestie din trecut si ca acum e mai bine. Dar el s-a despărțit de mine deoarece nu ne-a convenit niciunuia din noi o relație la distanta. Am fost si un pic dura si nu am putut sa ii dau motive suficiente de a nu merge cu el. Recunosc ca avea un caracter ciudat. In sensul ca acum zice ceva, pe urma e altceva. Cum ar fi plecatul in londra. El la început mi-a zis ca nu pleacă si dupa a zis ca trebuie sa plece sa stranga niște bani. De când am început relatia cu el, cu mama ma certam tot timpul. Deoarece ea îl ataca si eu ii luam apararea. Ea îl considera un om cu probleme mintale, din cauza internarii la psihiatrie, un nebun. Si ii nervoasa pe trecutul lui. Eu, in schimb nu cred toate lucrurile ce a aflat. Sau cel putin eu cred ca acum se schimba si s-a mai maturizat. Și din cauza asta practic a trebuit sa fac o alegere. Și in loc sa merg cu el sa imi dau o sansa de al cunoaste mai bine, am ramas in romania cu mama. Nu am vrut un “razboi” între mine si mama. Mai ales ca nu are parere bună despre el. Dar întrebarea mea este ca eu gresesc faptul ca ii iau apărarea? Sa ii dau dreptate mamei? Sa ma iau dupa ce a aflat ea? Desi cu el nu am mai vorbit de cand ne-am despărțit. Si ma macina toate astea. Ca nu stiu ce ii adevărat si ce nu. Plus ca mama mi-a zis ca, daca ma impac cu el sa uit de ea. Desi in sinea mea mi-as mai da o sansa cu el. Dar asta depinde de el. Oricum daca ar fi sa ma impac nu va fi asa usor. Adica daca vrea sa fie cu mine trebuie sa îmi demonstreze. Plus ca el ii persoana care eu mi-am dorit. Chiar dacă cum zic unii ca e un om cu probleme. Cum sa fac ca de fiecare data cand vorbesc cu mama despre el sa nu ajungem sa ne certam din cauza lui? Ca eu observ ca e foarte influențata de ce zice lumea. Chiar daca sunt persoane apropiate lui. Ea nu stie versiunea lui. Ce sa fac? Îmi cer scuze pentru mesajul lung.
carljung:
Situatia este destul de complexa, iar detaliile din acest mesaj nu sunt suficiente pentru ca noi sa ne putem da seama de ansamblul ei. Ce este cert, insa, este faptul ca 3 luni nu sunt suficiente pentru ca 2 oameni sa se cunoasca deajuns de bine, din punctul nostru de vedere. Poate ca ar fi bine sa il confrunti pe el si sa il intrebi daca toate aceste lucruri sunt adevarate sau nu, ar trebui sa afli toata povestea de la el, sa stii varianta lui intreaga. Abia apoi poti lua o decizie. In schimb, depresia este o tulburare care revine, la fel ca dependenta de jocuri de noroc (pacanele), iar netinute sub control, pot provoca ravagii intr-o relatie de cuplu. Tu trebuie sa pui in balanta toate acestea si sa te gandesti daca esti dispusa sa faci sacrificiile necesare pentru a fi cu el. Dealtfel, raspunsul a fost si este in continuare intotdeauna la tine.
Loredana Nemteanu:
Buna ziua! Am un baiat in varsta de aproape 10 ani, diagnosticat cu TSA si sindrom hiperkinectic. Facem terapia de la varsta de 2 ani, insa in continuare a rams cu stereotipii specifice TSA-ului si este foarte agitat. Credeti ca psihoterapia ne-ar putea ajuta? Sau ce ne recomandati? Mentinez ca suntem din Craiova.
carljung:
Buna ziua! Intr-un mod general si nestiind detalii specifice legate de cazul acesta, cu siguranta psihoterapia l-ar putea ajuta, insa psihoterapeutul trebuie sa aiba dubla specializare (in terapie dedicata TSA si intr-o metoda de psihoterapie compatibila). Mai exista si alte feluri de terapie care poate functiona in cazul TSA, cum ar fi terapia prin muzica, pentru care noi avem un terapeut special pregatit.
Streche Cristina:
Buna ziua , nici nu stiu cu ce sa incep , am 25 de ani , de cand m-am nascut am avut probleme cu calciu , mereu cu suplimente micuta fiind , pe la 17 ani a inceput calvarul din viata mea ( asta sa exclud falptul ca tatal meu nu m-a iubit niciodata , cu chestia asta m-am obisnuit de cand ma dezbraca complet si ma arunca iarna afara in zapada ca drept pedeapsa ) . Deci , am 1 55 , la 17 ani am inceput sa ma vad grasa . iar prietenul meu imi spunea ca nu suporta grasele mi a bagat ideea asta in cap , eu avand 46 de kg , am inceput sa ma infometez sa consum ceaiuri de slabit , mentionez ca aveam 17 ani iar mama mea imi cumpara aceste ceaiuri , corpul meu s a drgradat atat de rau incat eram atat de slaba si fara pic de vitamine incat nu mai puteam dormi noaptea . Parintii mei nu au considerat ca ar fi bun un consult endocrinologic , stiind problemele mele cu calciu si m au dus la psihiatru sa mi dea ceva sa dorm . Si uite asa 1 an luam pastile de dormit si beam ceaiuri de slabit si mancam 1 ou pe zi . Eram distrusa la 18 ani ! Tatal meu lucreaza in constructii , a venit acasa cu vestea ca la servici i au dat o vacanta gratuita de 2 saptamani in grecia si au decis ca si eu trebuie sa merg , cu toate ca le-am spus ca nu mi doresc acest lucru deoarece nu ma simt bine . Am fost tarata pana acolo iar starea mea s a agravat , acolo am facut o cadere psihica in grecia iar tatal meu mi a zis ca daca nu stau acolo chiama pe cineva sa ma sedeze ca ei sa se simta bine in vacanta. Va spun ca nu stiu cum am reusti sa mi conving mama sa plecam iar el a ramas in continuare acolo venind acasa dupa 2 saptamani. Ajunse acasa a incercat iar sa mi dea tratament psihitric sa dorm fortat dar corpul meu nu a mai rezistat si incepusem sa lesin din cauza ca nu aveam nevoie de acele pastile . Intr un final dupa ce venea salvarea zilnic la mine acasa si mama intreba asistentele daca mor odata , au decis sa merg la un consult endocrinologic iar acolo au descoperti ca nu aveam nici calciu valoarea acestuia fiind 1 , catva vitamina d la fel nu aveam nimic , am avut tratament 3 luni cu tot ce trebuie vitamine calciu si mi-am revenit , mi-am continuat scoala pentru ca nu ma mai duceam am terminat 12 clase , m-am angajat la un salon de cosmetica si am o viata ok , in prezent incerc sa invat sa iau si bacalaureatul dar va spun sincer ca uneori aceste traume sunt greu de suportat . As vrea sa am un loc unde sa ma reculeg si cred ca nici videcata complet nu sunt psihic ca fizic am grije eu singura sa mananc sanatos si sa fac miscare . Astept o parere , multumesc frumos
carljung:
Nu credem că este oportun să ne manifestăm o părere asupra vieții tale, având în vedere ca nu este ceva ce putem schimba și nici nu credem că o părere exprimată te poate ajuta pe termen lung. Este adevărat, cele scrise mai sus de către tine sunt greu de digerat și ne putem doar imagina cât de greu ți-a fost. În schimb, observam ca ai nevoie să integrezi sau să accepți cele întâmplate în perioada adolescenței tale, când ai fi avut nevoie de mai multă susținere morală, în primul rând din partea părinților tăi. Ajungând la acest nivel, vei putea să îți continui viața în liniște, fără ca trecutul tău să mai intervină în prezent mai mult decât îi permiți tu. Mai degrabă, echipa noastră te-ar îndruma către un grup de dezvoltare personală sau, de ce nu, către ședințe de terapie. În altă ordine de idei, este important ca tu să fi împăcată cu viața ta și să înveți să te iubești și să te accepți cu adevărat… așa cum ești. Singura părere care contează cu adevărat în ceea ce te privește este chiar părerea ta, pentru ca tu ești cea mai importantă persoana din viața ta. Sperăm că răspunsul nostru te va ajuta.
Anca Domneac:
Cred ca am o problema cu copilul meu. Are 7 abi si de cateva saptamani este foarte agresiv cu sora lui mai mica, de 4 ani. Cum pot sa rezolv?
carljung:
Este posibil ca una dintre dificultati sa fie legata de modul in care dvs si tatal copilului ati gestionat aparitia in familie a celui de-al doilea copil. De asemenea, agresivitatea unui copil creste atunci cand nevoile lui fundamentale (in mod special cele emotionale si cele relationale) nu sund indeplinite. Va recomand sa il imbratisati mai des pe primul nascut, sa evitati sa ii numiti *mic* sau *mare* pe fiecare dintre ei si sa petreceti minim o ora si jumatate zilnic cu primul copil, singuri, fara ca al doilea copil sa fie prezent.
AlexV:
Buna ziua.Am o problema psihica si urmez tratament cu solian de 400.singurul ajutor si echilibru sufletesc este mama care ma sprijina zi de zi,insa eu tot ma gandesc la ce o sa fac cand nu va mai fi ea si acest gand ma duce la ideea de moarte,adica ma gandesc ca atunci cand nu va mai fi ea in viata mai bine sa mor.credeti ca e normal sa gandesc asa sau aceste ganduri sunt semn de depresie?as vrea sa stiu cum pot sa depasesc aceste stari si sa fiu mai barbat in adevaratul sens al cuvantului?am facut si psihoterapie 5 ani de zile dar simt ca acea verbalizare nu m a ajutat cu nimic.va multumesc frumos.
mihai:
Solutia este psihoterapia. Rolul acesteia nu este doar sa verbalizati temerile dvs, ci sa va ajute sa gasiti alte resurse pe care sa va bazati. Adica sa schimbati punctul de sprijin: in loc sa va bizuiti atat de mult pe mama, va trebui sa invatati sa va bizuiti pe propria persoana; de asemenea va puteti bizui pe Dumnezeu- El este singurul care nu moare si nu ne dezamageste niciodata.
Aurelia:
Ce presupune sa faci psihoterapie?
mihai:
A face psihoterapie presupune, în primul rând, să iei decizia de a te lăsa ajutat de o persoană specializată pentru a atinge anumite obiective dorite. Poate fi vorba despre depășirea unor blocaje, dispariția unor simptome, despre autocunoaștere și creștere, despre îmbunătățirea relației cu cei din jur, despre regăsirea echilibrului pierdut
Robert:
De unde stiu ca forma aceasta de psihoterapie este potrivita pentru mine?
mihai:
Intr-adevar, majoritatea tipurilor de probleme psihologice sunt abordate intr-o mare varietate de forme de psihoterapie – validate si nevalidate, propuse de o mare varietate de specialisti – psihologi, psihiatri, medici, filosofi, scriitori etc. Prin urmare este firesc sa te intrebi cum poti sa stii pe care sa o alegi si care va fi potrivita pentru tine.
Buna seara,fac psihoterapie analitică de 4 ani ,am stat cu cineva 8 ani ,langa care nu m am simtit deloc in siguranta ,dar îmi era teamă să stau singura ,în prezent iau tratament pt anxietate generalizată sunt cu cineva ,dar parca imi e teama sa fac un pas spre viitor ,am avut o aventură care s a transformat în obsesie si efectiv nu mai stiu cine sunt …ma uit la altii sa imi zică cine sunt …intrebarea mea ,cât m ar costa o ședință la dvs si daca faceti si terapie cognitiv comportamentală. Multumesc
Buna ziua! Costul unei sedinte de psihoterapie se stabileste la prima intalnire si depinde de tariful specialistuluipe care il alegeti. Terapia cognitiv comportamentala se bazeaza pe modificarea congnitiilor si a comportamentelor, insa este forte diceriva si ineficienta in dificultatea pe care o prezentati dvs. Sugeram alta forma de terapie, cum ar fi psihodrama sau lucrul cu carduri metaforice asociative, care au acelasi rezultat, insa parcursul este unul diferit si adaptabil. Daca va doriti o programare puteti suna la unul dintre numerele de telefon afisate sau la 0728668338.
Buna ziua.Am 44 de ani sunt mama a 2 copii,Imi doresc sa Imi revin din traumele provocate de sotul meu dar nu stiu unde sa incepe.M-a inselat,lovit ,ameninta sí nu pót spune nimic ca se cearta .La inmormantarea mamei se cearta ,urla cu mine ín loc sa imi ofere suport.Cum pót trece sa nu mai fiú continu trista coplesita de durere sí dezamagire,trebuie sa Imi cresc copiii!!.
Va multumesc frumos pt raspuns.
Buna ziua! Intr-adevar, nu este deloc placut sa nu gasim spijin tocmai in partenerul de viata, care are spijinul emotional in fisa postului. In general, conflictele pleaca de la nevoile neimplinite, fie in trecut, fie in prezent, care se acutizeaza. Alte motive ar putea fi lipsa unei comunicari eficiente sau indisponibilitatea emotionala sau de a empatiza a unuia dintre parteneri sau a amandurora. Este clar ca nici copiii nu se simt in siguranta, vazand dinamica relationala dintre parintii lor, iar acest conflict perpetuu nu face bine nimanui. Solutia sta tot in familie, trebuie doar gasita, iar un proces terapeutic v-ar putea ajuta in acest sens, dar si sa va recapatati increderea in sine, demnitatea si zambetul, chiar daca acest lucru poate insemna chiar si un divort. Daca si cand va simtiti pregatita, puteti apela la serviciile noastre de psihoterapie.
Bună ziua! Îmi doresc sa știu sa îmi ajut copilul de 12 ani sa își gestioneze emoțiile. Avem conflicte pe tema gadgeturilor și a învățăturii. Nu prea ii place și ma simt depășită de situație, deja sunt reclamații la școală pentru anumite materii. Este interiorizat și fără încredere în el și îmi dau seama ca eu și soțul (mai mult eu) am contribuit la asta. Ma puteți ajuta? Îmi doresc discuții și cu copilul, se pare ca de la mine nu înțelege cu toate ca ma straduiesc destul de mult sa rămân calma și înțelegătoare cu el cerându-i părerea(cum vede el rezolvarea).
Buna ziua!
Copilul este intr-o perioada a vietii in care se petrec foarte multe schimbari, mai ales lla nivel hormonal, schimbari care il dau peste cap. Intr-adevar gestionarea emotiilor la aceasta varsta poate reprezenta o adevarata provocare, cu atat mai mult cu cat schimbarile se produc brusc si nici adultii nu pot tine pasul. Va putem ajuta pe dumneavoastra sa gestionati situatia la nivel personal, dar si pe copil. Puteti suna la unul dintre numerele de telefon afisate si putem stabili impreuna o programare pentru a discuta mai multe detalii.
Buna ziua!
Ma numesc Alexandru, am 22 de ani.
In seara de revelion stateam cu familia la masa si am avut o ameteala puternica care a declansat in mine un atac de panica( m am speriat foarte tare deoarece stateam cu gandul numai la un posibil infarct, imi crescuse tensiunea la 16 avand 22 de ani chiar m a speriat) care a tinut aproximativ 1 ora. Zilele urmatoare stari de ameteala, ramasesem fara gust, miros. Pe data de 05.01 eram in mall cautam un cadou prietenei mele si iar ma luase un atac de panica si mai puternic. M am simtit ingrozitor de rau si am rugat pe cineva de la farmacie sa sune la ambulanta. Tensiunea 16. Mi s a facut si un test covid-19, am iesit pozitiv. Apoi m am documentat si mi am dat seama despre ce este vorba dar am ramas cu traume. Am o frica puternica mereu in mine, stari de agitatie necontrolabile. Toata ziua ma gandesc numai la acest lucru( imi este teama sa nu innebunesc), sentimente de spaima si amenintare, iritabilitate, panica, anticiparea anxietatii, tensiune interioara, ingrijorare pentru lucruri minore, dificultati de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare. De ceva timp nu mai gandesc coerent( ma intreb ce e lumea asta, ce e cerul, ce este tot ce se intampla in jurul nostru), tot ce era inainte normal acum mi se pare mai putin normal.
Tin sa precizez ca am avut o copilarie minunara, nu am avut nici o trauma sau problema.
Putem intra in mai multe detalii, imi este oarecum teama( timiditate) sa ma duc la un psihoterapeut, am persoana in familie care munceste la spitalul de psihiatrie si ma poate intruma usor. Dar nu vreau sa mi se puna eticheta, nu stie nimeni din familie prin ce trec, deocamdata..
Astept sfaturile dvs utile.
Toate cele bune!
Buna ziua!
Atacurile de panica au intotdeauna in spare un motiv puternic, o sperietura, la fel ca cea pe care ati expliact-o, insa poate merge mult mai profund in partea de inconstient, iar solutia, din fericire, exista si se poate gasi in psihoterapie. Exista intr-adevar o stigma asupra psihoterapiei, mai ales venita din partea generatiilor nascute mai devreme, insa aceasta stigma este baza pe lipsa de educatie psihologica si pe mituri raspandite ca efect al sistemelor de aparare foarte bina ancorate ale celor care se tem de ce pot “gasi” in interiorul lor. Sprijinul cel mai important il puteti gasi in persoane resursa care pot fi chiar membri din familie, partener, prieten sau oricare alta persoana apropiata la care puteti gasi intelegere si sustinere. Noi va putem ajuta pe partea de psihoterapie, online sau fizic, fiind o diferenta importanta intre psihiatrie si psihoterapie ce consta in modalitatea de interventie, in felul in care este abordata dificultatea, dar si pentru ca in psihoterapie se lucreaza cu teatru intern in care se pot gasi resurse interioare importante.
Recent mi-am dat seama că trec printr-o traumă. În copilărie am fost victima mai multor abuzuri.
Nu înțeleg de ce mă afectează asta acum și nu mă afecta atunci. Sunt aproape de vârsta majoră, am coșmaruri în aproape fiecare seară. Visez câte 2 – 3 vise urâte iar după nu mai pot adormi. Foarte des îmi este și frică să mai dorm cu gândul că voi visa urât.. Ca urmare adorm spre dimineață.
După fiecare “episod” mă trezesc transpirată cu spatele fierbinte și speriată,uneori sunt și ușoare furnicături pe picioare.
Buna! Cea mai eficienta varianta pe care o poti alege in aceasta situatie este psihoterapia. Explicatia pentru faptul ca resimti si acum efectele traumelor din copilarie este aceea ca traumele functioneaza ca niste rani care nu se inchid de la sine si care au nevoie de ajutor ca sa se cocatrizeze. Traumele din coplarie sunt deseori cele care ne afecteaza viata de adult in mod negativ, de multe ori fara sa ne dam seama. Faptul ca nu putem gasi solutii singuri este pentru ca suntem prea ancorati in efectul peoblemei si nu in radacina ei si in solutiile pe care le putem gasi ca aceasta sa se amelioreze saus a dispara. Noi te putem ajuta prin consiliere si psihoterapie chiar si de la distanta (online). Totul tine de tine si de ce hotarasti tu sa faci mai departe. Iti dorim numai bine si soeram ca raspunsul iti este de folos.
Buna ziua. Am 26 ani de ani. Problema este ca nu stiu ce sa fac. Anul trecut, in octombrie am avut o relatie cu un baiat care a durat 2 luni. Din care doar 3 săptămâni ne-am văzut, apoi a fost o relatie la distanta. Povestea e un pic cam lunga. Sper sa aveti rabdare sa o cititi. La numai o săptămâna dupa ce ne-am cunoscut, duminica, ne-am hotărât sa mergem la biserica. Duminica dimineata m-a anunțat ca vin si parintii lui si sa vina si mama mea(parintii mei fiind divortati de 23 ani). Dupa aia am mers la cina toata familia. A mea si a lui. Parintii lui erau ok, doar ca erau cam bagaciosi. Deja faceau planuri de nunta. Mamei mele i s-a părut suspect si a facut cercetari despre el. A aflat de la mai multa lume ca el ar face tratament pt depresie, ca a fost internat la psihiatrie, ca a jucat la pacanele, avand multe datorii. Si ca furat bani din casa si parintii lui l-au pus sa muncească. Si ar mai fi aflat ca el a consumat droguri. Și poate sunt mai multe, doar ca mie nu mi-a vrut mama sa imi spuna. Nu a vrut sa imi zica nici de la cine a aflat. Doar ca erau niste persoane apropiate lui. Sau cunoștințe. Cand ne-am cunoscut mi-a zis ca a facut niște greseli si ca înainte era altfel. Si ca acum s-a maturizat si s-a învățat minte. El de cand a terminat liceul a plecat in londra la munca. In prezent, părinții lui vand brânzeturi in piata. Dar afacerea nu mergea si, desi el spunându-mi ca nu va mai pleca in londra doar daca merg eu, la numai câteva zile am aflat ca trebuie sa plece in londra. Desi nu eram încânta de idee, am acceptat sa plece. El si-a dorit sa merg cu el, dar eu nu puteam sa o las pe mama singura aici fiindcă nu mergea bine la serviciul ei și venea foarte obosita. Si tot timpul merg dupa ea cu mașina. Si pe deasupra era so foarte repede sa merg cu cineva in alta tara cand de abia l-am cunoscut. Chiar daca eram îndrăgostita. Si era si ura mamei pentru el din cauza acelor lucruri care le-a aflat despre el. Ca el nu mi-a spus nimic de acele lucruri. Si nu am putut nici sa il întreb deoarece imi ricscam si relatia cu el, si imi era si frica sa nu ii zica ceva lui mama. Desi tot timpul imi venea sa il întreb, am ezitat. Deoarece de fiecare data cand vorbeam cu el imi dadea o stare de liniste. Si plus nu credeam ca era adevărat acele lucruri. Si nici acum nu cred. Sau cel puțin ma gândesc ca ar fi făcut acele greșeli si acum ii pare rau. Dar de furat, daca era adevărat ca fura, putea lejer sa fure de la mine. Pentru ca o data cand ne-am vazut eu mi-am lasat geanta in masina si am mers pana in casa sa duc ceva. Eu stau la bloc. Si atunci putea sa ma fure. Dar nu a făcut-o. Si de aia nu cred ca e adevărat faza cu furatul. Faptul ca a fost internat la psihiatrie poate ca a fost atunci cand a suferit si de depresie. Deoarece faza cu depresia era adevărata. Cand s-a despărțit de mine, printr-un mesaj, eu l-am întrebat daca e adevărat. El a zis ca o chestie din trecut si ca acum e mai bine. Dar el s-a despărțit de mine deoarece nu ne-a convenit niciunuia din noi o relație la distanta. Am fost si un pic dura si nu am putut sa ii dau motive suficiente de a nu merge cu el. Recunosc ca avea un caracter ciudat. In sensul ca acum zice ceva, pe urma e altceva. Cum ar fi plecatul in londra. El la început mi-a zis ca nu pleacă si dupa a zis ca trebuie sa plece sa stranga niște bani. De când am început relatia cu el, cu mama ma certam tot timpul. Deoarece ea îl ataca si eu ii luam apararea. Ea îl considera un om cu probleme mintale, din cauza internarii la psihiatrie, un nebun. Si ii nervoasa pe trecutul lui. Eu, in schimb nu cred toate lucrurile ce a aflat. Sau cel putin eu cred ca acum se schimba si s-a mai maturizat. Și din cauza asta practic a trebuit sa fac o alegere. Și in loc sa merg cu el sa imi dau o sansa de al cunoaste mai bine, am ramas in romania cu mama. Nu am vrut un “razboi” între mine si mama. Mai ales ca nu are parere bună despre el. Dar întrebarea mea este ca eu gresesc faptul ca ii iau apărarea? Sa ii dau dreptate mamei? Sa ma iau dupa ce a aflat ea? Desi cu el nu am mai vorbit de cand ne-am despărțit. Si ma macina toate astea. Ca nu stiu ce ii adevărat si ce nu. Plus ca mama mi-a zis ca, daca ma impac cu el sa uit de ea. Desi in sinea mea mi-as mai da o sansa cu el. Dar asta depinde de el. Oricum daca ar fi sa ma impac nu va fi asa usor. Adica daca vrea sa fie cu mine trebuie sa îmi demonstreze. Plus ca el ii persoana care eu mi-am dorit. Chiar dacă cum zic unii ca e un om cu probleme. Cum sa fac ca de fiecare data cand vorbesc cu mama despre el sa nu ajungem sa ne certam din cauza lui? Ca eu observ ca e foarte influențata de ce zice lumea. Chiar daca sunt persoane apropiate lui. Ea nu stie versiunea lui. Ce sa fac? Îmi cer scuze pentru mesajul lung.
Situatia este destul de complexa, iar detaliile din acest mesaj nu sunt suficiente pentru ca noi sa ne putem da seama de ansamblul ei. Ce este cert, insa, este faptul ca 3 luni nu sunt suficiente pentru ca 2 oameni sa se cunoasca deajuns de bine, din punctul nostru de vedere. Poate ca ar fi bine sa il confrunti pe el si sa il intrebi daca toate aceste lucruri sunt adevarate sau nu, ar trebui sa afli toata povestea de la el, sa stii varianta lui intreaga. Abia apoi poti lua o decizie. In schimb, depresia este o tulburare care revine, la fel ca dependenta de jocuri de noroc (pacanele), iar netinute sub control, pot provoca ravagii intr-o relatie de cuplu. Tu trebuie sa pui in balanta toate acestea si sa te gandesti daca esti dispusa sa faci sacrificiile necesare pentru a fi cu el. Dealtfel, raspunsul a fost si este in continuare intotdeauna la tine.
Buna ziua! Am un baiat in varsta de aproape 10 ani, diagnosticat cu TSA si sindrom hiperkinectic. Facem terapia de la varsta de 2 ani, insa in continuare a rams cu stereotipii specifice TSA-ului si este foarte agitat. Credeti ca psihoterapia ne-ar putea ajuta? Sau ce ne recomandati? Mentinez ca suntem din Craiova.
Buna ziua! Intr-un mod general si nestiind detalii specifice legate de cazul acesta, cu siguranta psihoterapia l-ar putea ajuta, insa psihoterapeutul trebuie sa aiba dubla specializare (in terapie dedicata TSA si intr-o metoda de psihoterapie compatibila). Mai exista si alte feluri de terapie care poate functiona in cazul TSA, cum ar fi terapia prin muzica, pentru care noi avem un terapeut special pregatit.
Buna ziua , nici nu stiu cu ce sa incep , am 25 de ani , de cand m-am nascut am avut probleme cu calciu , mereu cu suplimente micuta fiind , pe la 17 ani a inceput calvarul din viata mea ( asta sa exclud falptul ca tatal meu nu m-a iubit niciodata , cu chestia asta m-am obisnuit de cand ma dezbraca complet si ma arunca iarna afara in zapada ca drept pedeapsa ) . Deci , am 1 55 , la 17 ani am inceput sa ma vad grasa . iar prietenul meu imi spunea ca nu suporta grasele mi a bagat ideea asta in cap , eu avand 46 de kg , am inceput sa ma infometez sa consum ceaiuri de slabit , mentionez ca aveam 17 ani iar mama mea imi cumpara aceste ceaiuri , corpul meu s a drgradat atat de rau incat eram atat de slaba si fara pic de vitamine incat nu mai puteam dormi noaptea . Parintii mei nu au considerat ca ar fi bun un consult endocrinologic , stiind problemele mele cu calciu si m au dus la psihiatru sa mi dea ceva sa dorm . Si uite asa 1 an luam pastile de dormit si beam ceaiuri de slabit si mancam 1 ou pe zi . Eram distrusa la 18 ani ! Tatal meu lucreaza in constructii , a venit acasa cu vestea ca la servici i au dat o vacanta gratuita de 2 saptamani in grecia si au decis ca si eu trebuie sa merg , cu toate ca le-am spus ca nu mi doresc acest lucru deoarece nu ma simt bine . Am fost tarata pana acolo iar starea mea s a agravat , acolo am facut o cadere psihica in grecia iar tatal meu mi a zis ca daca nu stau acolo chiama pe cineva sa ma sedeze ca ei sa se simta bine in vacanta. Va spun ca nu stiu cum am reusti sa mi conving mama sa plecam iar el a ramas in continuare acolo venind acasa dupa 2 saptamani. Ajunse acasa a incercat iar sa mi dea tratament psihitric sa dorm fortat dar corpul meu nu a mai rezistat si incepusem sa lesin din cauza ca nu aveam nevoie de acele pastile . Intr un final dupa ce venea salvarea zilnic la mine acasa si mama intreba asistentele daca mor odata , au decis sa merg la un consult endocrinologic iar acolo au descoperti ca nu aveam nici calciu valoarea acestuia fiind 1 , catva vitamina d la fel nu aveam nimic , am avut tratament 3 luni cu tot ce trebuie vitamine calciu si mi-am revenit , mi-am continuat scoala pentru ca nu ma mai duceam am terminat 12 clase , m-am angajat la un salon de cosmetica si am o viata ok , in prezent incerc sa invat sa iau si bacalaureatul dar va spun sincer ca uneori aceste traume sunt greu de suportat . As vrea sa am un loc unde sa ma reculeg si cred ca nici videcata complet nu sunt psihic ca fizic am grije eu singura sa mananc sanatos si sa fac miscare . Astept o parere , multumesc frumos
Nu credem că este oportun să ne manifestăm o părere asupra vieții tale, având în vedere ca nu este ceva ce putem schimba și nici nu credem că o părere exprimată te poate ajuta pe termen lung. Este adevărat, cele scrise mai sus de către tine sunt greu de digerat și ne putem doar imagina cât de greu ți-a fost. În schimb, observam ca ai nevoie să integrezi sau să accepți cele întâmplate în perioada adolescenței tale, când ai fi avut nevoie de mai multă susținere morală, în primul rând din partea părinților tăi. Ajungând la acest nivel, vei putea să îți continui viața în liniște, fără ca trecutul tău să mai intervină în prezent mai mult decât îi permiți tu. Mai degrabă, echipa noastră te-ar îndruma către un grup de dezvoltare personală sau, de ce nu, către ședințe de terapie. În altă ordine de idei, este important ca tu să fi împăcată cu viața ta și să înveți să te iubești și să te accepți cu adevărat… așa cum ești. Singura părere care contează cu adevărat în ceea ce te privește este chiar părerea ta, pentru ca tu ești cea mai importantă persoana din viața ta. Sperăm că răspunsul nostru te va ajuta.
Cred ca am o problema cu copilul meu. Are 7 abi si de cateva saptamani este foarte agresiv cu sora lui mai mica, de 4 ani. Cum pot sa rezolv?
Este posibil ca una dintre dificultati sa fie legata de modul in care dvs si tatal copilului ati gestionat aparitia in familie a celui de-al doilea copil. De asemenea, agresivitatea unui copil creste atunci cand nevoile lui fundamentale (in mod special cele emotionale si cele relationale) nu sund indeplinite. Va recomand sa il imbratisati mai des pe primul nascut, sa evitati sa ii numiti *mic* sau *mare* pe fiecare dintre ei si sa petreceti minim o ora si jumatate zilnic cu primul copil, singuri, fara ca al doilea copil sa fie prezent.
Buna ziua.Am o problema psihica si urmez tratament cu solian de 400.singurul ajutor si echilibru sufletesc este mama care ma sprijina zi de zi,insa eu tot ma gandesc la ce o sa fac cand nu va mai fi ea si acest gand ma duce la ideea de moarte,adica ma gandesc ca atunci cand nu va mai fi ea in viata mai bine sa mor.credeti ca e normal sa gandesc asa sau aceste ganduri sunt semn de depresie?as vrea sa stiu cum pot sa depasesc aceste stari si sa fiu mai barbat in adevaratul sens al cuvantului?am facut si psihoterapie 5 ani de zile dar simt ca acea verbalizare nu m a ajutat cu nimic.va multumesc frumos.
Solutia este psihoterapia. Rolul acesteia nu este doar sa verbalizati temerile dvs, ci sa va ajute sa gasiti alte resurse pe care sa va bazati. Adica sa schimbati punctul de sprijin: in loc sa va bizuiti atat de mult pe mama, va trebui sa invatati sa va bizuiti pe propria persoana; de asemenea va puteti bizui pe Dumnezeu- El este singurul care nu moare si nu ne dezamageste niciodata.
Ce presupune sa faci psihoterapie?
A face psihoterapie presupune, în primul rând, să iei decizia de a te lăsa ajutat de o persoană specializată pentru a atinge anumite obiective dorite. Poate fi vorba despre depășirea unor blocaje, dispariția unor simptome, despre autocunoaștere și creștere, despre îmbunătățirea relației cu cei din jur, despre regăsirea echilibrului pierdut
De unde stiu ca forma aceasta de psihoterapie este potrivita pentru mine?
Intr-adevar, majoritatea tipurilor de probleme psihologice sunt abordate intr-o mare varietate de forme de psihoterapie – validate si nevalidate, propuse de o mare varietate de specialisti – psihologi, psihiatri, medici, filosofi, scriitori etc. Prin urmare este firesc sa te intrebi cum poti sa stii pe care sa o alegi si care va fi potrivita pentru tine.